Zâmbete/Sonrisa la Cioclo

Masiv: Munții Șureanu, Carpații Occidentali
Obiective: Sat Cioclovina, Peștera Cioclovina, Fundătura Ponorului, Canionul Jgheabului
Perioadă: 7 - 10 august 2020
Echipă: 13 particinați + 2 ghizi montani + 2 ghizi canyoning 

Cioclovina de poveste

Vineri, 7 august, am pornit într-o călătorie de neuitat spre munții Șureanu. Am pornit așadar 15 oameni, dintre care mulți iubitori și dansatori de Salsa și Bachata, cu mult entuziasm și fără a ști prea multe detalii legate de călătoria pe care o începeam. Unii am ajuns vineri după ce s-a inserat, destul de prăfuiți după ce împinsesem mașina la deal în sus (chiar dacă pare neplăcut, a făcut și asta parte din farmecul locului). Am fost întâmpinați cu băutură tradițională și cu cântece la chitară în jurul focului și o atmosfera extraordinar de frumoasă și călduroasă care a continuat și în următoarele seri petrecute acolo (am văzut inclusiv stele căzătoare – și da, eu cel puțîn mi-am pus o dorință).

A două zi am pornit într-o drumeție care a durat șase ore de mers – atenție șase ore de mers înseamnă mai multe ore în timp real dacă ne gândim și la pauze – adică am pornit dimineață și am ajuns la opt seară înapoi. Poate veți considera această drumeție lungă, așa ni s-a părut și unora dintre noi, dar cu toții am căzut de acord la final că a meritat efortul. DA, A MERITAT DIN PLIN EFORTUL. Am urcat pe la cascadele din Cioclovina până am ajuns la capătul peșterii Cioclovina, iar apoi ne-am plimbat, întâlnind în cale chiar și un drum de pe vremea românilor, până la intrarea în peștera Cioclovina, unde am făcut și puțînă speologie în calitatea noastră de speologi începători (sau de nivel zero 😊) și unde am văzut chiar și un liliac. Chiar dacă peștera este umedă și întunecată… merită să intri cu o lanternă frontală și să te bucuri măcar de câteva minute în liniștea și întunericul pe care nu-l vei mai descoperi nicăieri altundeva. Ne-am reluat traseul și după câteva speechuri motivaționale care ne-au ajutat să fim încrezători că vom termina drumeția am ajuns la Fundătură Ponorului, un loc cu pereți de stâncă și râu de munte care aduce a locuri de pe alt continent (nu am prea multe repere cu care să-l compar, dar aș spune că seamănă cu câteva locuri din Bali).

Cea de-a treia zi a fost de relaxare (după călătoria cea lungă de sâmbătă picioarele noastre de drumeți neexperimentați simțeau nevoia) așa că ne-am pus în hamace de unde ne-am ridicat cu mare greutate când am început o bătălie cu apă. A fost atât de plăcută, încât la final câțiva dintre noi s-au lăsat benevol stropiți cu două lighiane de apă. Iar pe inserate ne-am întins la un gulas pe care îl așteptăm de pe la amiază. Prinde foarte bine o zi de pauză între drumeții, îți acordă timpul să îți reîncarci bateriile.

Ultima zi a fost și cea mai palpitantă. La fel că în prima zi, avem detalii destul de vagi legate de cât va dura - ce ni s-a spus a fost o ora îmbrăcarea, o ora urcare și trei patru ore în canion (da, în această zi am făcut o activitate de care nici măcar nu auzisem înainte unii dintre noi, și anume canyoning în Cheile Jgheabului), adică am terminat la opt seară din nou. Am coborât opt cascade în rapel și am trecut printr-o peștera care avea piscine naturale, ne-am bălăcit de-a dreptul patru ore printr-un canion de care nici nu auzisem înainte și care ne-a oferit imagini care nu credeam că există în România (aș zice că cine vrea să devină influencer în stilul Jess Wandering ar trebui neapărat să treacă pe acolo).

Toate cele patru zile au fost de poveste, începând de la cântecele din jurul focului (cu stelele lor căzătoare) și până la oamenii întâlniți acolo împreună cu poveștile fermecătoare fie din vremea romanilor, fie despre albine, fie despre aventuri petrecute în peștera Cioclovina și multe altele. Așa este Cioclovina și așa a fost și anul trecut, surprinzătoare și spectaculoasă.

Recomand cu mare căldură.

Alina G.